Cei mai buni panduri sportivi şi profesorii lor au fost premiaţi pentru rezultatele obţinute în cadrul Olimpiadei de vară a sportului militar liceal, competiţie desfăşurată la Câmpulung Moldovenesc.

Potrivit reprezentanţilor Colegiului Militar din Craiova, elevii vladimireşti au demonstrat performanţele fizice, tactice şi tehnice pe care le-au acumulat în cadrul orelor de pregătire sportivă iar rezultatele obţinute au demonstrat munca, pasiunea şi ambiţia cu care s-au pregătit pe parcursul întregului an şcolar pentru ediţia 2019 a Olimpiadei de vară a sportului militar liceal.

La atletism Narcis Diaconu a ocupat Locul I la proba de 200 m, iar Alexandru Riza s-a clasat pe prima treaptă a clasamentului atât la proba de 400 m cât şi la cea de 800 m. Tot Locul I a fost câştigat de Robert Rădoi la aruncarea greutății şi de Cosmin Casangiu la tenis de masă individual masculin.

Alexandru Sima a urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului la proba de 100 m iar întreaga echipă a pandurilor, formată din Florin Cosacu, Adrian Cocor, Narcis Diaconu şi Alexandru Riza, a ocupat Locul al II – lea la proba de 4×400 m. La tenis de masă pe echipe Ambra Fuiorea şi Cosmin Casangiu au obţinut, de asemenea, Premiul al II-lea.

Pandurii au obţinut Locul al III – lea la săritura în lungime fete prin Bianca Grecu, la proba de 4×100 m cu echipa formată din Florin Cosacu, Robert Mihăescu, Andrei Constantin şi Alexandru Sima şi la handbal masculin masculin cu următoarea componenţă a echipei Cosmin Hintea, Octavian Ivan, Petruţ Boalbeş, David Rotaru, Cosmin Olaru, Eduard Ene Boruz Marius, Adrian Cocor, Sebastian Alb, Ionuţ Vişinoiu şi Valentin Iacobescu.

Elevii vladimireşti au fost pregătiţi de profesor Cornelia Cune, profesor Mihaela Notreţu şi antrenor Adrian Căluţu.