Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din județul Olt, a fost reținut de polițiștii doljeni, după ce ar fi agresat și ar fi furat gențile unor bătrâne, fapte ce au avut loc pe mai multe străzi din Craiova.
Potrivit IPJ Dolj, marți, o femeie a sesizat faptul că vecina sa de 87 de ani, în timp ce se afla în scara blocului unde locuieşte, pe bulevardul Carol I din Craiova, ar fi fost lovită bărbat necunoscut, care i-ar fi furat geanta.
Miercuri, o altă femei de 85 de ani a anunțat polițiștii că, în timp ce se deplasa pe strada Vasile Conta, din Craiova, un bărbat necunoscut i-ar fi smuls geanta din mână, fugind într-o direcţie necunoscută.
„Polițiștii au identificat miercuri un tânăr de 25 de ani, din comuna Fălcoiu, judeţul Olt, bănuit de comiterea celor două fapte, acesta fiind dus la audieri. În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânăr pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de tâlhărie”, arată IPJ Dolj.
Acesta va fi prezentat joi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.