Un dosar penal a fost deschis de către polițiștii doljeni, duminică, după ce un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Izvoare, este acuzat că a făcut o cerere pentru urna mobilă, în numele unui consătean în vârstă de 73 de ani.

Bărbatul a întocmit solicitarea respectivă și a și semnat-o.

„Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 47 de ani, din Izvoare, ar fi întocmit şi semnat o cerere pentru solicitarea urnei mobile, în numele unui bărbat de 73 de ani, din aceeaşi localitate, pentru ca acesta să poată vota la alegerile prezidenţiale. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind efectuate cercetări în vederea clarificării stării de fapt”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ dolj, Cosmin Grădinaru.

Și în data de 10 noiembrie, polițiștii doljeni au întocmit un dosar penal pentru o faptă similară, soțul unei femei și cel care a dus urna pentru ca aceasta să voteze, fiind cercetați penal.

Articolul precedentEuroparlamentar PNL: „Multe trebuie schimbate în România însă va fi foarte multă muncă”
Articolul următorDirectorul unui liceu din Dolj, acuzat că face transport electoral