Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Craiova, s-a ales cu dosar penal, după ce asupra lui a fost găsit un box metalic, obiect din categoria celor periculoase.

Potrivit IPJ Dolj, bărbatul a fost depistat într-un bar din Bănie, în noaptea de duminică spre luni, cu ocazia unor verificări făcute de către poliţişti.

„În noaptea de 15 spre 16 decembrie, poliţişti din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au depistat un tânăr 20 de ani, într-un bar din municipiul Craiova, asupra căruia, la controlul corporal efectuat, a fost găsit un box metalic, având lungimea de 11 cm. Boxul metalic a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvărşirirea infracţiunii de portul fără drept de obiecte periculoase”, transmit reprezentanţii IPJ Dolj.

 

Articolul precedentModalitate rapidă de a anunța întreruperile de energie electrică
Articolul următorDolj: Magazine amendate şi mărfuri confiscate