Cele mai pricepute gospodine din județul Dolj își vor da întâlnire, sâmbătă, în localitatea doljeană Urzicuța, unde va avea loc  sărbătoarea „Cununa grâului – Ziua comunei Urzicuța“.

Una dintre manifestările prinse în eveniment  o reprezintă  masa tradițională „Dolju-n bucate”,  la Muzeul Satului fiind prezentate și degustate bucatele pregătite de gospodine din comuna gazdă, dar și din localitățile Calafat, Băilești, Ghidici, Bârca, precum și din Asociația Vlahilor din Bulgaria.

„Printre preparatele pregătite pentru „Dolju-n bucate“ ca la mama acasă se vor regăsi: pâinea în țest, turta în foi, pui cu ardei copt și roșii coapte, pește, salata de vinete, fasolea bătută, gogoșile, saramura de pui, saramura de scrumbie, racii oltenești, peștele prăjit, mâncarea de praz, plăcintele cu dovleac, cu praz, cu spanac, cu mere, puiul copt în pâine-n țest, lutița, zacusca, gogoșile, râmele, dulcețurile și compoturile”, au transmis reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj.

Până la masa tradițională, va avea loc o întâlnire cu fiii satului, la Căminul Cultural din Urzicuța, iar după momentul „Dolju-n bucate”, Primăria și Consiliul Local Urzicuța, organizatorii sărbătorii „Cununa grâului – Ziua comunei Urzicuța“, vor acorda diplome de excelență oamenilor locului care s-au remarcat printr-o evoluție frumoasă de-a lungul timpului.

Articolul precedentTrei tineri din Băileşti ar fi încercat să răpească o fată din Caracal. Sunt audiaţi de poliţişti
Articolul următorTinerii din Băileşti care au încercat să o răpească pe fata din Caracal, reţinuţi de poliţişti