Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, vineri, un nou deces în județul Dolj, al unei paciente confirmate cu COVID-19.

Potrivit informării, până vineri, la nivel național, 1.847 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 13 decese (8 bărbați și 5 femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Dâmbovița, Dolj, Ialomița, București și Tulcea.

În ceea ce privește situația din județul Dolj, potrivit unor surse, o femeie care era internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a pierdut lupta cu această infecție, vineri dimineață, în jurul orei 5.

Acesta este cel de-al 11-lea deces înregistrat în județ. Vineri, numărul cazurilor de coronavirus, în Dolj, a ajuns la 362.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentALARMANT: 592 cazuri noi de coronavirus, în ultimele 24 de ore. Care sunt cele mai afectate judeţe
Articolul următor100% TU DECIZI! Robert Negoiță, primarul cu titlul „șmecherie în pandemie”. Primul, în 2016, pe lista rău-platnicilor