Un cetățean turc a fost reținut, marți, de către procurorii DIICOT-Serviciul Teritorial Craiova, fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc.

Potrivit DIICOT, acesta s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, pe sensul de intrare în România, la volanul unui autocamion.

Cu ocazia efectuării controlului specific, polițiștii de frontieră au descoperit în partea superioară a cabinei, în zona în care se află paravântul, mai multe pachete ambalate în saci de plastic, ce conțineau cantitatea de aproximativ 81 de kilograme de opiu, cu o valoare de piață de peste 1.500.000 euro.

„În cursul zilei de astăzi, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Craiova”, arată DIICOT într-un comunicat de presă.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentUn judeţ din Oltenia, pe locul trei privind mortalitatea infantilă
Articolul următorDolj: Veterinar din cadrul DSVSA, trimis în judecată pentru luare de mită