Un tânăr în vârstă de 20 de ani,din Băilești, a fost reținut, marți, de către polițiștii doljeni, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și conducerea unui vehicul fără permis. 

Potrivit IPJ Dolj, în timp ce se afla pe o stradă din Băilești, tânărul în urma unui conflict spontan cu un alt bărbat, din localitate, l-ar fi lovit de mai multe ori pe acesta din urmă cu un obiect tăietor-înțepător.

De asemenea, în aceeași zi, acesta ar fi condus un autoturism, prin Băilești, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

„Tot din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în ziua de 18 august, tânărul ar mai fi exercitat asupra persoanei vătămate acte de violență și amenințări în incinta unei frizerii din Băilești, pentru care nu a sesizat la momentul respectiv organele de poliție”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

Tânărul a fost reținut pentu 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, să fie prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Articolul precedentDoi pacienţi cu COVID-19 din Dolj au murit. Unul dintre ei avea doar 39 de ani
Articolul următor100% TU DECIZI! Horia Țuțuianu, președintele CJ Constanța – Scandal cu ANI și acuzații de direcționare a banului public