Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Craiova, bănuit de comiterea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecţie, ameninţare şi distrugere, a fost reținut luni de către polițiștii doljeni.

O femeie de 31 de ani, din comuna Malu Mare, a sesizat polițiștii, luni, cu privire la faptul că, fostul concubin, de 46 de ani, din Craiova, nu a respectat ordinul de protecție, s-a deplasat la locuinţa acesteia din Craiova, unde, prin folosirea unui obiect dur, a spart un geam de la casă.

De asemenea, bărbatul este bănuit că şi duminică ar fi încălcat obligaţiile stabilite de instanţa de judecată, în ordinele de protecţie emise împotriva sa, apropiindu-se la o distanţă mai mică de 100 de metri de locuinţa femeii.

„În baza probatoriului administrat, ieri, 29 august, bărbatul a fost reţinut de poliţişti, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse (două acte materiale), ameninţare şi distrugere, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”, arată IPJ Dolj.

Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentAvertizări meteo COD GALBEN și PORTOCALIU! Averse, descărcări electrice și furtuni, în cea mai mare parte a țării!
Articolul următorA murit Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al URSS, înaintea căderii Cortinii de Fier