O femeie din Dolj, care a luat şpagă de peste 86.000 de euro de la mai multe persoane cărora le-a promis că le va angaja la DGASPC Dolj, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influență în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupţie, în perioada decembrie 2020 – 4 aprilie 2021, inculpata ar fi pretins de la 23 de persoane (martori în cauză) sumele totale de 86.500 euro și 10.000 lei și a primit de la acestea 84.500 euro și 10.000 lei.

În schimbul sumei, femeia a asigurat că are influenţă asupra unor angajați din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj (D.G.A.S.P.C.) şi că îi va determina pe funcționari să-i ajute pe martori sau alte persoane din anturajul acestora să fie angajați într-un centru (Casa de Tip Familial Calafat II – nefuncțional în prezent) ce aparține D.G.A.S.P.C. Dolj.

„În cauză, s-a dispus măsuri asigurătorii față de inculpată. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză”, transmit procurorii DNA, printr-un comunicat.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentChesnoiu, întâlnire cu ROMPAN. Stocurile de cereale ale României, monitorizate
Articolul următorAnamaria Prodan se implică în ajutorarea copiilor din Ucraina dați dispăruți