Doi tineri din Teslui, unul în vârstă de 19, celălalt 20 de ani, sunt cercetați penal după ce au alimentat mașina, în două stații peco din comunele Malu Mare și Coșoveni, și au plecat fără să plătească.

Mașina, la volanul căreia se afla tânărul în vârstă de 20 de ani, avea numere de înmatriculare false.

„Bărbatul de 20 de ani ar fi pătruns în incinta a două staţii peco, din comunele Malu Mare şi Coşoveni, unde împreună cu tânărul de 19 ani ar fi efectuat alimentări cu carburant şi ulterior cei doi au părăsit staţia, fără a plăti. În cauză, cercetările se continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul cu numere false, iar la finalizarea acestora dosarul va fi înaintat la unităţii de parchet, cu propuneri corespunzătoare”, transmit reprezentanții IPJ Dolj.

Articolul precedentDoljeni cercetați pentru furt. Bunuri ridicate în urma unor percheziții
Articolul următorFostă șefă a AJOFM Dolj a revenit în funcție