Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Craiova, a fost amendat, duminică, după ce pe un teren privat din localitatea Braniște a organizat o expoziție de cabaline, la care participau aproximativ 80 de persoane, fără a respecta măsura distanțării fizice. 

Astăzi, politisti din cadrul Sectiei 3 Politie Rurala Bucovat au fost sesizati cu privire la faptul ca in extravilanul satului Braniste se afla mai multe persoane care tulbura linistea si ordinea publica.

Cu ocazia controlului s-a stabilit că, pe un teren proprietate privată, se afla în desfășurare o adunare, respectiv o expozitie de cabaline, la care participau aproximativ 70- 80 de persoane, nefiind respectate regulile de distanțare fizică.

Polițiștii au identificat organizatorul adunarii in persoana unui bărbat, de 65 de ani, din Craiova, care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind desfășurarea unui eveniment privat în aer liber.

Toate persoanele aflate la fața locului s-au conformat recomandărilor polițiștilor, părăsind zona.

La interventie au participat si politisti din cadrul Serviciului de Actiuni Speciale Dolj.

Articolul precedentAeroportul Craiova: Au fost ridicate restricțiile impuse de autoritățile din Germania
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 6. Bule de suport