Doi poliţişti din Craiova, la spital după ce maşina de poliţie în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism

chiriac
Doi poliţişti din Craiova au ajuns la spital, joi dimineaţa, după ce autospeciala în care se aflau a fost lovită de un autoturism, al cărui şofer nu a acordat prioritate.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că accidentul s-a petrecut în Craiova, în zona Pieţei Chiriac. El a adăugat că, în urma impactului, oamenii legii au fost transportaţi la spital, însă nu aveau leziuni vizibile, ci acuzau unele dureri in zona spateluiŞoferul maşinii care a lovit autospeciala de poliţie, un tânăr în vârstă de 19 ani, din Craiova, va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.„Un tânăr de 19 ani, din Craiova, care conducea un autoturism în zona Pietii Chiriac a lovit o mașină de politie, care circula regulamentar, pe drumul cu prioritate. In urma accidentului, doi polițiști din cadrul Secției 2 Politie s-au deplasat la spital, pentru investigații medicale. În cauza a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă“, a declarat Cosmin Grădinaru.Tânărul şofer a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul arată că nu se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Citește și:
- 20:52 - Comercianții vor trebui să ofere mai multe informații clienților înainte de cumpărare
- 20:49 - Bilanț devastator în Orientul Mijlociu: mii de morți și peste 4,3 milioane de persoane strămutate de la începutul războiului
- 20:09 - Donald Trump revine cu ultimatumul dat Iranului: 48 de ore pentru un acord sau „vom dezlănțui iadul”
- 20:04 - Scumpiri în lanț: Metrorex ar putea majora din nou tarifele
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











