O convorbire telefonică importantă a avut loc vineri, 3 noiembrie 2023, între ministrul afacerilor externe al României, Luminița Odobescu și omologul său israelian, Eli Cohen. Cei doi oficiali au discutat în special aspecte legate de cetățenii români care se află prinși în mijlocul conflictului din Fâșia Gaza și despre sprijinul pentru o evacuare sigură.
În contextul tensionat din Orientul Mijlociu, ministrul afacerilor externe al României, Luminița Odobescu a discutat la telefon cu omologul său israelian, Eli Cohen, vineri, 3 noiembrie 2023. Pe agenda celor doi oficiali s-a aflat situația cetățenilor români solicitanți de sprijin pentru evacuarea din Fâșia Gaza.
„Ministrul Afacerilor Externe Luminița Odobescu a avut vineri, 3 noiembrie 2023, o convorbire telefonică cu ministrul Afacerilor Externe israelian, Eli Cohen.
În cadrul convorbirii, cei doi oficiali s-au referit prioritar la situația cetățenilor români și membrilor de familie care au solicitat sprijin în vederea evacuării din Fâșia Gaza.
Cu acest prilej, ministrul român al Afacerilor Externe a reiterat faptul că Ministerul Afacerilor Externe, prin cele două echipe consulare mobile și personalul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, sunt pregătite să asigure sprijinul consular în vederea evacuării în bune condiții a cetățenilor români și membrilor de familie care au solicitat acest lucru.
Oficialul israelian a dat asigurări că evacuarea cetățenilor români din Fâșia Gaza reprezintă o preocupare deosebită pentru autoritățile de la Tel Aviv”, informează Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat.
Alți doi cetățeni români au fost luat ostatici în Fâșia Gaza
Alți doi cetățeni români se află printre ostaticii luați de teroriștii Hamas, potrivit MAE. În total, 6 români care au și cetățenie israeliană sunt prizonierii grupării teroriste din Gaza.
Încă doi cetățeni români se află printre ostaticii grupării teroriste Hamas, conform Ministerului Afacerilor Externe.
„În continuarea informațiilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situației de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza, precizăm că, în urma verificărilor efectuate de către autoritățile române, pe baza informațiilor transmise de către autoritățile israeliene, încă doi cetățeni cu dublă cetățenie, israeliană și română, cu domiciliul în Statul Israel, sunt ostatici în Fâșia Gaza.
Ministerul Afacerilor Externe solicită eliberarea tuturor ostaticilor, inclusiv a celor 6 persoane cu dublă cetățenie, israeliană și română, ostatice în Fâșia Gaza.
Ambasada României la Tel Aviv și Consulatul General al României la Haifa mențin contactul cu autoritățile israeliene”, a anunțat MAE.
Sursa: Newsinn