Deputatul Ion Cupă rămâne preşedinte ALDE Dolj și vicepreședinte național al partidului, după ce, miercuri, Curtea de Etică și Arbitraj a ALDE a soluționat contestația pe care acesta a formulat-o la Hotărârea adoptată de Biroul Executiv al ALDE privind radierea sa din registrul membrilor de partid.
Ion Cupă a fost exclus din partid, în luna septembrie, moment în care a și depus o contestaţie privind decizia pe care a considerat-o „profund nestatutară”.
„Ca urmare, s-a dispus anularea măsurii radierii și repunerea deputatului de Dolj atât în funcția de Președinte al ALDE Dolj cât și în cea de Vicepreședinte național al partidului. Cu toate drepturile și obligațiile prevăzute de Statutul partidului. Echipa ALDE Dolj intră unită într-o nouă etapă politică”, au transmis reprezentanții ALDE Dolj.
Președinte interimar al ALDE Dolj a fost, din septembrie până acum, Ică Calotă.