Municipiul Craiova se confruntă cu un deficit de 27 de recenzori, existând sectoare unde încă nu a fost demarat procesul de recenzare pe teren. Potrivit Direcției de Statistică Dolj, sunt neacoperite zone din partea centrale a Craiovei, zona Brestei, Râului, Craiovița Nouă, Popeveni, Făcăi, Șimnicu de Jos, Izvorul Rece.

La nivelul județului Dolj, pentru derularea celei de-a treia etapte a Recensământului Populației și Locuințelor 2021, s-au constituit 636 sectoare în cele 111 comune și orașe, 247 dintre acestea fiind în municipiul Craiova.

În municipiul Craiova, există un deficit de 27 de recenzori, motiv pentru care în  partea centrale a municipiului, în zona Brestei, Râului, Craiovița Nouă, Popeveni, Făcăi, Șimnicu de Jos, Izvorul Rece încă nu a fost demarat procesul de recenzare pe teren, etapă ce a luat startul la data de 31 mai. 

La nivelul județului Dolj, până la data de 25 iunie s-au recenzat peste 133.000 de  persoane și aproximativ 74.000 locuințe, reprezentând 57,7% din populaţia rezidentă ţintă și 36,8% din locuintele judeţului, informează Direcția de Statistică Dolj. 

„Dintre localităţile unde ritmul de recenzare pe teren este peste medie menţionăm Macesu de Jos, Macesu de Sus, Țuglui, Botosesti-Paia, Farcas, Carpen Urzicuța, Amărăștii de Sus,  iar sub medie: Plesoi, Filiași, Coâofenii din Dos, Brădești,Vela, Diostietc”, arată un comunicat de presă remis luni de DJS Dolj. 

Participarea la recensământ este obligatorie, iar cei care refuză recenzarea riscă amenzi între 1.000 și 3.000 de lei.  

„Dacă recenzorul nu te găsește acasă, îți va lasă un bilet cu numărul de telefon, îl vei putea apela să stabiliți împreună data și intervalul orar când va fi acasă. Datele colectate la recensământ vor fi folosite doar în scop statistic și nu în scop fiscal, de taxare sau în justiție. Persoanele care refuză recenzarea riscă o amendă cuprinsă între 1.000 și 3.000 lei, iar pentru persoanele care împiedică accesul în complexuri sau ansambluri rezidențiale sunt prevăzute amenzi între 1.500 și 5.000 lei”, mai arată Direcția de Statistică Dolj.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentFlorin Zamfirescu: „Poporul ăsta nu merită ce i se întâmplă, nu merită răul care i se întâmplă. E terfelit, chiar negat, limba e aproape distrusă”
Articolul următorSărbătoare 28 iunie – Aducerea Moaștelor Sfinților Mucenici Doctori fără de arginți Chir și Ioan