Comercianţii şi cumpărătorii care vor veni, mâine, în Piaţa Centrală şi Piaţa Craioviţa Nouă-Big vor găsi pieţele igienizate şi dezinfectate, în urma curăţeniei generale de astăzi.
Duminică, toți comercianţii au eliberat toate mesele de marfă, astfel că personalul de întreţinere şi igienizare a avut posibilitatea să cureţe şi să spele în Piaţa Centrală întreaga hală de legume-fructe, cea de lactate şi brânzeturi, precum şi hala de carne.
„Atât podelele cât şi mesele au fost spălate cu jet de apă şi detergenţi-dezinfectanţi. Pe aleile dintre mese a fost utilizată la igienizare maşina de spălat podele. În hala de lactate au fost igienizate toate vitrinele frigorifice. Apoi, echipa specializată de la SC Salubritate Craiova SRL s-a ocupat de dezinfecţie cu ajutorul atomizoarelor, folosind produsul biocid BIONET A15, care are efect bactericid, fungicid, levuricid, virucid și tuberculicid și poate fi utilizat pe toate suprafețele, inclusiv în spații de preparare a hranei”, spun reprezentanții Piețe și Târguri Craiova.
Şi Piaţa Craioviţa Nouă-Big a fost curăţată şi igienizată integral, iar acest proces va continua și în perioada următoare.