În această dimineață pe arterele rutiere principale, Autostrada A1 București-Pitești, Autostrada A2 București-Constanța, Autostrada A3 București-Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, circulația se desfășoară pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori de trafic scăzute.

În această perioadă a sărbătorilor de iarnă valorile de trafic este posibil să crească, în principal pe cele mai circulate 2 șosele cu stațiuni montane, respectiv DN 1 Ploiești-Brașov (Valea Prahovei) și DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu (Valea Oltului). Astfel conducătorilor auto li se recomandă:

– să-și planifice foarte bine traseul pe care urmează să-l parcurgă, interesându-se de condițiile meteorologice și starea carosabilului, iar dacă este posibil ca drumul să fie acoperit cu zăpadă, gheață sau polei, să aibă autovehiculele echipate cu anvelopele de iarnă;

– să se asigurare că sistemele de climatizare şi dezaburire sunt funcționale şi au o vizibilitate bună prin parbriz, lunetă şi geamuri laterale;

– să nu plece la drum obosiți și să circule pe tot traseul cu atenție;

– să se asigure constant, înainte de fiecare manevră și să semnalizeze din timp orice schimbare a direcției de mers;

– să nu depășească viteza legală;

– să mențină în mers o distanță de siguranță între vehicule, care să le permită să frâneze în condiții de siguranță;

– să evite depășirile periculoase sau alte manevre riscante;

– în situația în care traficul se va aglomera, să dea dovadă de calm și respect față de ceilalți șoferi, fără a claxona nejustificat și fără a efectua depășiri neregulamentare ale coloanelor formate sau întoarceri prin locuri nepermise;

– să acorde atenție primordială pietonilor, bicicliștilor și motocicliștilor.

Pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenția când se deplasează, să traverseze doar prin locuri marcate și semnalizate corespunzător și numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranță, să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.

 

Articolul precedentAnca Alexandrescu, după suprataxarea OMV: „Trebuie să continuăm această presiune că avem o țară de luat înapoi”
Articolul următorBătrână din Dolj, înşelată prin metoda accidentul de doi tineri din Medinţi