Cea de-a treia ediție a evenimentului „Story Wood Cut” a debutat, luni, în Parcul Tineretului din Craiova, tema de anul acesta fiind în ton cu vremurile pe care le trăim, organizatorii dând asigurări că va fi una inedită.

Cele șase opere care vor lua naștere, anul acesta, vor ajunge în  Parcul „Hanul Doctorului”.

Remus Vlăsceanu, managerul Casei de Cultură Traian Demetrescu, instituție organizatoare, a precizat că noile opere vor „vorbi” despre perioada prin care trecem în prezent.

„Vor reprezenta ceea ce astăzi cu totii întâmpinăm, un obstacol social. De asemenea, va respecta ceea ce noi trebuie să resectăm în fiecare zi, în speranța că vom depăși cât mai repede ceea ce ne marchează pe toți. Mai multe vom putea descoperi zilele următoare, atunci când operele vor prinde viață”, a spus Vlăsceanu.

Cei șase artiști cu drujba de anul acesta sunt: Gabriel Pătrașc (Ilfov), Adrian Voican (Vâlcea), Irinel Roșoga (Dolj, debut), Gabi Rizea (Dolj), Ioan Ungur (Mureș) și Viorel Rădăcină (Brașov).

„Tema reprezintă un mic secret pe care craiovenii îl vor descoperi zilele următoare, dacă ne vor vizita. Cele șase piese vor fi gata până la finele acestei săptămâni”, a anunțat Gabriel Rizea, curatorul evenimentului.

Cei șase artiști vor începe treaba de mâine dimineață, în jurul orelor 10,00 și vor continua până în jurul orelor 18,00. Evenimentul se va închiea în data de 14 iunie.

Rezidența culturală „Story Wood Cut” – ediția a III-a, propune o  temă de actualitate: „Atitudini măsurate”.

Imagine

 

Articolul precedentSute de amenzi pentru nereguli în trafic, în județul Dolj, în această minivacanță
Articolul următorCraiova: O tânără este căutată de polițiști după ce a plecat dintr-un centru de plasament