O anchetă a fost deschisă de poliţiştii din Dolj după ce, vineri, o asistentă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova s-a aruncat de la etajul trei al unui bloc de locuinţe din Bănie.
Femeia în vârstă de 47 de ani era asistentă în cadrul secției Terapie Intensivă a unității sanitare.
Femeia a ajuns la spitalul unde lucrează, fiind în stare gravă.
„Polițiștii deplasați la fața locului au găsit o femeie, de 47 de ani, din municipiul Craiova, care ar fi căzut de la etajul 3 al blocului în care locuia.
Aceasta a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.
Sursa: Realitatea de Dolj