Doi şoferi din Dolj s-au ales cu dosar penale după ce au fost depistaţi drogaţi la volan, în Craiova.

Potrivit IPJ Dolj, joi,  polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat, de 38 ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada 22 Decembrie 1989, din localitate.

Acesta a fost testat de polițiști cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanţa cannabis.

Tot joi, polițiștii au depistat un bărbat, de 34 ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Decebal, din localitate.

Și acesta a fost testat de polițiști cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanţele cocaină și benzodiazepine.

„Cei doi au fost conduși la unități medicale unde le-au fost recoltate mostre biologice.

În cauză, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentVIDEO | CFR Cluj – FC U Craiova 1948 1-0 în barajul pentru Conference League! Oaspeții au terminat meciul în 9 jucători
Articolul următorCod galben de viituri, valabil până la ora 24:00 pe râuri din 29 de judeţe