Un bărbat în vârstă de 26 de ani din Craiova a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane, el fiind acuzat că a racolat şi exploatat sexual o tânără în vârstă de 19 ani, din comuna Podari.
Două percheziţii domiciliare, la adrese din Craiova, au fost desfăşurate, vineri, de poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, sub coordonarea unui procuror DIICOT- S T Craiova. Locaţiile erau folosite de tânăr drept „bordeluri”.
„Din cercetările efectuate de poliţişti, sub coordonarea unui procuror, a reieșit că, în cursul acestui an, un bărbat de 26 de ani, din Craiova, ar fi racolat o tânără de 19 ani, din Podari, pe care ar fi determinat-o, prin violenţă, să practice prostituţia în imobile din Craiova. Banii astfel obţinuţi erau însuşiţi de bărbat”, se arată într-un comunicat remis de Poliţia Dolj.
În urma probatoriului administrat în cauză, acestea a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de persoane. Ulterior, Tribunalul Dolj a dispus faţă de acesta măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, cel în cauză fiind introdus în arestul I.P.J. Dolj.
La percheziţii au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj.