Angajata RAT Craiova, acuzată că a agresat o studentă, zilele trecute, întrucât tânăra nu a putut să prezinte abonamentul sau biletul, un filmuleț în acest sens devenind viral pe paginile de socializare, a fost suspendată din funcție.
Conducerea societății de transport a spus că aceasta nu mai răspunde de control, fiind mutată într-o altă zonă de activitate.
„Subiectul este în analiză, urmează partea către comisia de disciplină. Prima parte presupune note informative scrise de către cei implicați în eveniment și săptămâna viitoare se întrunește comisia de disciplină să analizeze punctul de vedere al angajaților. Ținând cont de cele expuse și prezentate pe rețele de socializare, se va lua o decizie. Colega noastră nu mai este la control, a fost repartizată într-o altă zonă, având în vedere isteria care s-a creat pe rețelele de socializare”, a precizat Marcel Tănăsescu.
Controlorii RAT Craiova vor fi dotați cu camere video, urmând a fi achiziționate șase echipamente.
„Fiecare controlor va avea montată o cameră de luat vederi pe el, pentru a putea prezenta și situațiile celelalte dacă controlorii noștri sunt bătuți, înjurați, hărțuiți. Sunt trei-patru pe zi astfel de cazuri. Sunt grupuri de 40.000 de persoane, în care se pune poza colegilor noștri controlori și se pun tot felul de epitete, înjurături și amenințări. Sunt 12 controlori la RAT, iar impactul financiar va fi de 4.000 de lei. Sunt șase camere, pentru că vor fi șase echipe”, a mai spus Tănăsecu.
Tânăra a povestit și a postat un filmuleț din care rezultă cum a fost agresată de către cei doi controlori. Polițiștii cercetează și ei situația. Fata spunea că le-a spus că a uitat abonamentul acasă, rugându-i să o înțeleagă și explicându-le că poate primi fotografie, pe telefon, cu documentul. Nu a fost înțeleasă, fiind dată jos din autobuz în stația de la Madona Dudu, acolo unde ar fi avut loc incidentul.