Craiovenii vor petrece Revelion 2023 alături de unii dintre cei mai mari artiști ai momentului, dau asigurării reprezentanții Primăriei Craiova. The Motans, Antonia, Adrian Eftimie, Magazinul de Muzică și DJ Emil Safta vor concerta pe 31 decembrie, cu începere de la ora 20.00, pe scena amplasată pe strada AI Cuza, zona Universitate. Amfitrionul serii va fi Tom Crîngureanu, iar trecerea dintre ani va fi celebrată cu un foc de artificii.
Cei care vor petrece revelionul în stradă vor avea ocazia și să deguste bunătățile din Târgul de Crăciun, care va fi deschis până după miezul nopții.
Antonia a trăit alături de părinții ei în Statele Unite ale Americii, de la vârstă de 5 ani. A locuit în Las Vegas, unde a terminat liceul și a intrat în lumea modelling-ului. Perioada petrecută în State i-a influențat stilul muzical și a ajutat-o pe Antonia să devină una dintre cele mai cool artiste din România, cu o voce extraordinară, o frumusețe uimitoare și un show live impresionant.
The Motans este unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai României, cu peste 256 de milioane de vizualizări pe canalul său de Youtube. Printre cele mai cunoscute lansări din catalogul artistului, care au avut un succes imens pe piață, se numără „Pentru Că” cu INNA (20 milioane vizualizări), „Jackpot” (25 milioane vizualizări), „ISNFN” (20 milioane vizualizări) și „POEM” cu Irina Rimes (47 milioane vizualizări).
Născută într-o mansardă, trupa Magazinul de Muzică a reusit să acapareze rapid publicul craiovean. Cu sute de concerte în cei aproape 15 ani de activitate, trupa a fost recunoscută pe plan internațional după ce a cântat în deschiderea concertului lui Michael Bolton. Magazinul de Muzică își alege repertoriul din muzica marilor artiști, precum INXS, Queen, Coldplay, Muse, Phoenix, U2, Imagine Dragon, The Cure, Whitesnake, Metallica, David Bowie și mulți alții.
Adrian Eftimie este unul dintre cei mai apreciați DJ din România. Primul pas l-a făcut cu cel mai bun prieten al lui, când au pus bazele unui post de radio independent. În scurt timp avea să își descopere pasiunea pentru mixaj, astăzi fiind unul dintre cei mai consacrați artiști de muzică electronică din România.
Sursa: Realitatea de Dolj