Certificatele de cazier judiciar, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice, se vor elibera, începând de luni, la toate secțiile de poliție din Craiova, Doljul fiind primul județ din țară unde s-a luat această măsură.
Potrivit șefului IPJ Dolj, Constantin Nicolescu, s-a recurs la această variantă după o discuție cu cei de Serviciul de Cazier Judiciar și au raportat că zilnic eliberează până la 300 de astfel de documente. „Consider că este o măsură și o inițiativă bună a noastră, la nivelul Inspectoratului. Vă spun că am găsit înțelegere și la nivelul conducerii Inspectoratului General al Poliției Române și, în felul acesta, cred că lucrurile se vor rezolva și nu vom mai vedea acele cozi interminabile pe Amaradiei, unde până acum se eliberau caziere. Discutând cu șeful serviciului cazier, mi-a raportat faptul că zilnic aveam 200, 300 de caziere eliberate. Volumul de muncă era foarte mare și noi puteam să facem față pentru că lucram pe schimburi, dar exista un disconfort din partea cetățenilor. Am luat toate măsurile de a instrui personalul care va lucra și va elibera aceste certificate de cazier. Aceasta a fost prima măsură pe care am luat-o și sperăm că informația va ajunge, în timp cât mai scurt, la cetățeni. Mai mult decât atât, domiciliul persoanei respective nu trebuie să se afle pe raza secției. Se pot duce la orice secție de poliție. Suntem la dispoziția cetățeanului, suntem alături de cetățean. Acesta este scopul pentru care am inițiat această activitate și în felul acesta sperăm ca cetățenii să fie mulțumiți de serviciile pe care le oferim”, a declarat Nicolescu.
Cei interesați de acest serviciu vor putea face și programări online, cazierul fiind eliberat pe loc. „Suntem primul județ din țară care vom face treaba aceasta. Programul de lucru la aceste secții va fi de la ora 10.00 la ora 13.00, zilnic. În principiu, nu vor exista perioade în care persoana de acolo să fie în concediu pentru că sunt câte două cadre care vor elibera certificatele de cazier. Rămâne în lucru și vom elibera certificate de cazier și la sediul din Amaradia, unde avem pentru situații de criză cum a fost până acum, luni și marți dimineața, două persoane care eliberează certificate de cazier. Am în vedere și o aplicație informatică prin care am putea face o programare online. Nu este același lucru ca la pașapoarte sau la certificate de înmatriculare pentru că noi eliberăm documentul pe loc. Cred că suntem una dintre puținele instituții care eliberează un document pe loc, de aceea apare, de obicei, aglomerația. Sunt situațiile de luni, marți, chiar și miercuri dimineața când la sediul din Amaradia, sunt și 50 de persoane. Aceste 50 de persoane se pot programa, pot vedea pe site. Vrem să ajungem la 10 persoane și atunci le putem elibera mult mai repede. Media pe zi este în jur de 200 de certificate de cazier eliberate” a explicat șeful Serviciului Cazier Judiciar, Paul Lucian Bădiță.