Victoria rușilor în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru NATO, se arată într-un raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). Într-un astfel de scenariu, granițele Poloniei, Ungariei, Slovaciei și României s-ar afla direct sub amenințarea unui atac terestru rusesc.

Pe de altă parte, un raport oficial al Consiliului Suprem de Apărare a Țării arată că spionii ruși s-au infiltrat printre refugiații ucraineni și au încercat să culeagă informații din domeniul apărării și securității.

Institutul american pentru studiul războiului arată că dacă Statele Unite vor permite Rusiei să învingă Ucraina prin neacordarea ajutorului financiar blocat acum în Congres, atunci vor crește considerabil riscurile unui atac direct împotriva NATO. Asta pentru că granițele Poloniei, Slovaciei, Ungariei, dar și României se vor afla, pentru prima dată de la căderea Uniunii Sovietice, sub amenințarea directă a unui atac terestru rusesc. Și dacă s-ar întâmpla asta, evident că NATO își va concentra resursele pentru a sprijini flancul de sud-est, lăsând astfel descoperite țările nordice, este unul dintre scenariile analizate.

Pe de altă parte, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a întocmit un raport în care a identificat Federația Rusă ca fiind actorul principal în dosarele privind securitatea țării noastre.

Printre principalele provocări evidențiate în raport se numără încercările rusești de a obține informații din instituțiile noastre cu responsabilități în domeniul apărării și securității, culegerea de informații strategice privind exercițiile militare, tehnica și echipamentele din dotare și infrastructura critică, precum și subminarea încrederii publice prin dezinformare și propagandă.

Oficialii de securitate avertizează că riscurile rămân – inclusiv atacuri cibernetice de sorginte rusă, infiltrarea serviciilor secrete ruse printre refugiații ucraineni, dar și exportul de criminalitate organizată transfrontalieră din Ucraina.

Mai mult decât atât, războiul din regiune expune România la riscuri precum lovituri accidentale asupra infrastructurii naționale, dar și la posibile atentate sau acte de sabotaj împotriva transporturilor militare destinate Ucrainei ori a fabricilor de producţie de tehnică şi echipamente.

Pentru a face față acestor provocări, autoritățile au intensificat măsurile de securitate și monitorizare în zona Mării Negre. Cu toate acestea, raportul subliniază că România rămâne expusă la diverse forme de agresiune hibridă din partea Federației Ruse.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentGrevă japoneză la Registrul Comerțului. Angajații cer salarii cu 15% mai mari
Articolul următorInundații devastatoare în Emiratele Arabe Unite. Cetăţeni români, blocați pe aeroportul din Dubai