26 de centre de vaccinare împotriva COVID-19, pentru cea de-a doua etapă a campaniei naţionale de imunizare, au fost stabilite la nivelul judeţului Dolj. 

Din totalul celor 26 de centre, 14 vor funcționa în Craiova. Astfel, la cele patru puncte de la Sala Polivalentă se pot vaccina persoane din Craiova, Țuglui și Podari.

La cele șase centre ce vor funcționa în cadrul Stadionului „Ion Oblemenco” se pot vaccina doar craiovenii, iar la centrul din cadrul Stadionului de Atletism se pot imuniza persoane din Coșoveni, Dioști, Drăgotești, Ghercești, Leu, Pielești, Robănești și Teslui.

Centrului amenajat la Școala „Alexandru Macedonski” i-au fost arondate localitățile Almăj, Bulzești, Brădești, Coțofenii din Față, Goiești, Ișalnița, Mischii, Murgași și Șimnicu de Sus.

La Hostel „Griffon” Craiova, unde vor fi amenajate două centre de vaccinare, se pot imuniza persoane din Botoșești-Paia, Brabova, Breasta, Bucovăț, Caraula, Carpen, Cârcea, Cernătești, Coțofenii din Dos, Ghindeni, Gogoșu, Grecești, Izvoare, Malu Mare, Pleșoi, Predești, Sălcuța, Seaca de Pădure, Secu, Sopot, Terpezița, Vârtop, Vârvoru de Jos și Vela.

Un centru de vaccinare va funcționa și la Băilești-Sala sporturilor „Ada Nechița”-, localitățile arodante fiind Băilești, Afumați, Cioroiași, Galicea Mare, Galiciuca, Giubega și Siliștea Crucii.

Centrului amenajat în incinta Casei de Cultură Calafat i-au fost arondate localitățile Calafat, Ciupercenii Noi, Desa și Maglavit.

La Dăbuleni, un centru va fi amenajat în incinta fostei Școli Gimnaziale Nr.4. Aici se pot imuniza persoane din Dăbuleni, Amărăștii de Jos, Amărăștii de Sus și Dobrotești.

La centrul amenajat în Filiași, la Sala de Sport cu nivel de practică sportivă competițională, se pot vaccina cetățenii localităților Filiași, Argetoaia, Braloștița, Fărcaș, Melinești, Scaești și Tălpaș.

Și la Segarcea, în incinata Casei de Cultură, va fi amenajat un centru de vaccinare, localitățile arondate fiind: Segarcea, Bârca, Calopăr, Cerăt, Giurgița, Întorsura, Lipovu, Perișor, Radovan și Urzicuța.

Centrul de la Călărași va funcționa în căminul cultural. Aici se pot vaccina doljenii din Călărași și Bechet.

La centrul din Daneți se pot imuniza cetățenii localităților Daneți, Apele Vii, Castranova, Celaru și Mârșani.

Doljenii din Cetate, Moțăței, Orodel, Plenița, Unirea și Verbița se pot vaccina la centrul amenajat la Moțăței.

Un centru va fi amenajat și la Ostroveni, localitățile arondate fiind Ostroveni, Bistreț, Cârna, Gighera, Goicea, Măceșu de Sus, Măceșu de Jos.

La centrul din Poiana Mare au fost arondate localitățile Catane, Ghidici, Negoi, Piscu Vechi, Poiana Mare, Rast și Seaca de Câmp.

În comuna Sadova va funcționa un centru de vaccinare, la căminul cultural, aici urmând a se imuniza doljeni din Bratovoești, Dobrești, Rojiște, Sadova și Teasc.

La centrul amenajat în incinta Școlii Profesionale Valea Stanciului, din comuna Valea Stanciului, se pot vaccina cetățeni ai localităților Drănic, Gângiova și Valea Stanciului.

În etapa a doua de vaccinare, care începe în data de 15 ianuarie, se pot vaccina persoanele cu grad de risc și lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentORA 16:00 Ședință de urgență la Cotroceni, se discută despre redeschiderea școlilor pe 8 februarie
Articolul următorCHECK-IN. Cum se modernizează CFR după pierderi de milioane: investiție cu stil