Angajaţi din instituţii aflate în subordinea Ministerului Muncii, membri de sindicat, dar şi persoane neafiliate organizaţiilor sindicale, vor intra, începând de luni, 27 noiembrie, în grevă generală, anunță Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii (FSMM).

De luni, 27 noiembrie, angajații instituțiilor din Ministerul Muncii intră în grevă generală, potrivit anunțului de pe Facebook al Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii (FSMM).

Federația cere condiții de muncă optime și remunerare echitabilă, argumentând „scăderea puterii de cumpărare și impactul inflației”.

„Membrii sindicatelor au considerat că, greva este un pas necesar pentru a atrage atenția asupra problemelor semnificative cu care se confruntă angajații din instituțiile Ministerului Muncii.

Creșterea continuă a inechităților salariale, condiții de muncă precare și deficitul de personal au determinat angajații să acționeze pentru a obține schimbări concrete și sustenabile. Scăderea puterii de cumpărare și impactul inflației au accentuat la rândul lor starea de nemulțumire și au impus necesitatea acestei măsuri.

Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii este organizație sindicală dedicată apărării drepturilor angajaților din sectorul ministerului Muncii și promovării unor condiții de muncă corecte și sigure. Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii rămâne deschisă la dialog pentru găsirea soluțiilor care să conducă la o îmbunătățire a calității vieții profesionale pentru toți membrii săi”, a scris pe Facebook FSMM.

Anterior, FSMM a scris că în urma întrevederii de la Guvern de vineri nu a fost avansată nicio soluție cu privire la revendicările angajaților.

„A fost un dialog în care s-a luat act de solicitările noastre, până la acest moment nu avem schimbări. Greva ce se va desfășura de mâine în instituțiile Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nu reprezintă nimic altceva decât o manifestare a nemulțumirii profunde existente în rândul nostru”, mai scrie FSMM.

Articolul precedentMiron Mitrea, despre scandalul achiziției de vaccinuri în pandemie: Nebunia este că ei refuză acum să-și asume responsabilitatea
Articolul următorUn ciclon mediteranean urmează să lovească România