Un bulgar în vârstă de 38 de ani, din Plovdiv, urmărit naţional în România, a fost depistat încercând să treacă graniţa în ţara sa, la Calafat.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, a fost depistat un cetăţean bulgar de 38 de ani, din Plovdiv – Bulgaria, urmărit la nivel naţional.

Acesta fusese condamnat la închisoare, în România, pentru trafic de migranţi.

„Persoana în cauză a fost preluată de către poliţişti, cu ocazia verificărilor efectuate stabilindu-se faptul că, pe numele acestuia, Tribunalul Arad a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani şi 2 luni închisoare, pentru trafic de migranți şi infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova“, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.

Articolul precedentCraiova oferă o excursie all-inclusive, pentru patru suporteri norocoşi, la primul meci din UEFA Europa League
Articolul următorCăruţaş din Carpen, transportat cu elicopterul SMURD la spital, după ce a fost lovit de cal