Bugetul Craiovei pentru anul 2023 a fost pus în consultare publică, sugestiile și obervațiile putând fi transmise până la data de 30 ianuarie.
Potrivit primarului municipiului Craiova, jumătate din sumă merge către dezvoltare, în special asfaltare, către transportul în comun, pentru achiziția a 17 tramvaie și 30 de autobuze, către școli și spitale.
„Adică cei mai mulți bani merg la ceea ce este cu adevărat important pentru cetățeni. La aceste investiții făcute din bugetul local, se vor adăuga și altele care sunt finanțate din bugetul național, cum ar fi Spitalul de Pediatrie, în valoare de 100 milioane de euro și Fan Zone-ul, adică regenerarea Pieței Vechi, în valoare de aproximativ 20 milioane de euro, care urmează să apară pe lista de sinteză a CNI, de aceea nu apar pe lista bugetului local”, explică Vasilescu.
În paralel, se vor finanța două parcuri complet noi: Fantasy Park, din zona fostului magazin Billa, și cel de la Pedagogic.
De asemenea, mai spune edilul Craiovei, se lucrează la documentația pentru Dracula Parc.
„Dorim să fie finanțat ca și construcție după rectificarea din iulie, pregătim documentația pentru regenerare urbană pe fonduri europene pentru zonele centru (unde intră și reabilitarea celor două fântâni arteziene de la Doljana și Piața Mihai Viteazul), 1 Mai cu reabilitare arteziană Ciupercă, plus un alt coridor de arteziene până la parc, mobilier urban, stâlpi de iluminat, infrastructură, Colibri cu parc, reabilitare teatru de păpuși”, adaugă Lia Olguța Vasilescu.
Alte investiții pe fonduri europene vor fi prezentate la dezbaterea publică a bugetului local, dat fiind că sunt în faza de proiectare, pentru care au fost asigurate fonduri în bugetul de anul acesta.
O mare parte din sumă merge, de asemenea, către asistența socială, alte ajutoare pentru încălzirea pe perioada iernii a persoanelor în dificultate, subvenția la gigacalorie se dublează aproape, subvenția la RAT, unde costul biletelor pentru transport public este suportat de la bugetul local în proporție de 70 la sută.
În ceea ce privește finanțarea festivalurilor, aceasta se menține la sub 2% din buget.
Bugetul Craiovei, pentru anul acesta, este în valoare de 1,35 miliarde de lei. Din acest total, 648 de milioane sunt alocate secțiunii de funcționare, în timp ce 704 milioane sunt destinate secțiunii de dezvoltare.
Persoanele interesate pot trimite sugestii/observații, până la data de 30 ianuarie, utilizând formularul ON-LINE sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Târgului nr. 26
Sursa: Realitatea de Dolj