Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Mizil, județul Prahova, a fost reținut de către polițiștii craioveni, luni, fiind bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat, prin metoda oferirii de pomană.

Potrivit IPJ Dolj, în perioada iulie 2019 – ianuarie 2020, bărbatul  împreună cu o femeie de 33 de ani, tot din Mizil, județul Prahova, ar fi furat din locuințele a patru persoane, din Craiova, suma de aproximativ 34.000 de lei.

„Persoanele vătămate au vârste cuprinse între 78 și 90 de ani, iar aceștia ar fi fost abordați de cele două persoane în timp ce se aflau la locuințele lor, sub pretextul oferirii de pomană. Profitând de neatenția persoanelor vătămate, cei în cauză ar fi căutat prin locuințe sume de bani, pe care apoi le-ar fi sustras. De asemenea, pentru documentarea activității infracționale, polițiștii Secției 3 Poliție Craiova, cu sprijinul Serviciului Acțiuni Speciale Dolj și al Poliției Orașului Mizil, au desfășurat, la data de 5 februarie, o percheziție domiciliară, la locuința celor două persoane bănuite de comiterea faptelor respective, aceștia sustrăgându-se cercetărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Ieri, bărbatul de 37 de ani a fost găsit de polițiști și a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul acestei zile, acesta să fie prezentat unității de parchet cu propunerile corespunzătoare.

De asemenea, polițiștii continuă cercetările în vederea depistării femeii bănuite că ar fi participat la comiterea faptelor respective.

Articolul precedentAccesul la fonduri europene, condiţionat de respectarea statului de drept. Când se va lua decizia
Articolul următorUn șofer cu alcoolemie de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat a ajuns cu mașina într-un gard