Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Craiova, a fost reținut de către polițiști, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol.
Potrivit IPJ Dolj, acesta este bănuit că în ziua de 3 ianuarie, în timp ce se afla în comuna Şimnicu de Sus, într-o mașină, sub amenințări fizice și morale, ar fi încercat să întreţină raporturi sexuale cu o tânără în vârstă de 25 de ani, aceasta opunându-se.
Duminică, bărbatul a fost condus la audieri, iar în urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore.
„În cursul zilei de 30 ianuarie, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române”, arată IPJ Dolj.
Sursa: Realitatea de Dolj