Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitatea doljeană Caraula, pe numele căruia autorităţile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare, pentru comiterea unor infracţiuni de tâlhărie, a fost depistat, joi, la Craiova.

Potrivit IPJ Dolj, doljeanul a comis faptele respective în Italia.

„Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj, în colaborare cu polițiști din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa, au depistat pe raza Municipiului Craiova, un bărbat de 37 de ani,  din comuna Caraula. Pe numele bărbatului, autorităţile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare, pentru comiterea unor infracţiuni de tâlhărie pe teritoriul acestui stat”, au menționat reprezentanții IPJ Dolj.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 15. De aia n-are ursul coadă, nu încape în selfie
Articolul următorNiciun caz de coronavirus, în judeţul Dolj, în ultimele 24 de ore