Peste 80% dintre doljenii înscriși în vederea susținerii examenului de bacalaureat, proba scrisă la limba română, s-au prezentat în sălile de concurs, miercuri, fiind și persoane care, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Dolj, și-au echivalat proba.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Dolj, Nicoleta Lițoiu, a precizat că, la prima probă scrisă din cadrul  acestei sesiuni, au fost prezenți 553 de candidați.

„Astăzi, s-a desfășurat proba scrisă la Limba si literatura română din cadrul examenul național de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2019. În județul Dolj, în urma finalizării probei, dintre cei 677 candidați înscriși să susțină proba, s-a constatat că 553 de candidați au fost prezenți. Procentul de prezență a fost, așadar, la prima probă, 81,68%”, a declarat Lițoiu.

Aceasta a mai spus că 625 de candidați și-au echivalat proba.

Examenul de bacalaureat va continua vineri, 23 august, cu proba obligatorie a profilului.

Articolul precedentBătrân din Filiaşi, dosar penal pentru că a înţepat roţile mai multor autoturisme parcate
Articolul următorTabără gratuită la munte pentru mai mulți copii din Dolj