Elevii din Craiova vor trebui să mai aştepte până când vor primi gratuitate pe toate mijloacele de transport în comun din oraş, solicitare pe care reprezentanții Consiliului Judeţean al Elevilor Dolj au făcut-o la finele anului trecut, demarând campania „Vrem gratuitate, nu transport în RATe!”, primarul Craiovei anunțând că acest lucru nu se poate aplica de la jumătătatea acestui an, așa cum își propuseseră.

Problema a fost readusă în discuție, vineri, la dezbaterea bugetului pentru anul în curs, reprezentanta elevilor dorind să afle care mai este situația în acest caz.

Mihail Genoiu a spus că din analizele efectuate până acum a rezultat că încă nu poate fi acoradtă această gratuitate dar că se fac calcule și că se încearcă oferirea unui răspuns pozitiv pentru începutul anului școlar viitor.

„Nu am fost pregătiți să facem acest lucru de la jumătatea acestui an. Ne propunem să facem posibil acest lucru începând cu anul școlar 2019-2020. Acest lucru înseamnă că ne trebuie concursul RAT Craiova, pentru că nici RAT-ul nu a fost pregătit, pentru că înseamnă o creștere a numărului mijloacelor de transport. Nici noi, ca primărie, nu am fost pregătiți din punct de vedere al sumelor alocate. Vom stabili exact numărul de elevi care ar urma să beneficieze de gratuitate”, a spus Genoiu.

Articolul precedentA început dezbaterea publică a bugetului Craiovei pentru acest an. Care sunt așteptările cetățenilor
Articolul următorAccident spectaculos pe o stradă din Craiova. O tânără a ajuns la spital. FOTO