Medicii veterinari din județul Dolj au participat, joi, la o simulare a apariției unui focar de pestă porcină. Acțiunea a fost organizată într-o exploatație din orașul Bechet, exercițiul fiind făcut ca urmare a apariției focarelor de pestă porcină din țară. 

La simulare au luat parte peste o sută de medici din județ. „Am organizat, la Bechet o simulare, un exercițiu pentru pestă porcină. În prima parte a programului, cei 112 medici veterinari din județ au participat la prezentarea diferitelor lucrări din domeniu, după care s-a mers într-o exploatație de porci și s-a efectuat partea practică. S-au luat probe, cei prezenți învățând cum se procedează în astfel de situații, de la recoltare până la trimiterea probelor în laboratoare. Considerăm că acest exercițiu a fost benefic pentru toți cei prezență”, a explicat Costică Retea, purtător de cuvânt al DSVSA Dolj.

Zilnic sunt depistate noi cazuri, până în prezent județul Dolj neavând nicio astfel de problemă. Boala nu afectează omul, dar este fatală pentru animale, potrivit reprezentanților DSVSA Dolj.

Articolul precedentLactate și ouă vândute direct de pe trotuar, la temperaturi de peste 30 de grade
Articolul următorJandarmii din Gorj au dat uniformele pe ie