Doi bărbați din Bumbești Jiu, de 40 şi 48 de ani, îşi vor petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor, după ce au fost arestaţi sub acuzaţia de furt. În perioada aprilie-iunie, anul acesta, cei doi gorjeni au sustras bunuri şi bani din mai multe locuințe aflate pe raza municipiului Târgu Jiu, pe lista păgubiţilor aflându-se poliţişti, un medic şi un executor judecătoresc din localitate.
Prejudiciul în acest caz este de peste 100.000 de lei, cei doi gorjeni fiind prinşi în flagrant în noaptea de joi spre vineri. Aceştia doar ce mai dăduseră o spargere în momentul în care au intervenit oamenii legii şi i-au încătuşat. „În noaptea de 07 iunie spre 8 iunie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au reușit prinderea în flagrant a doi bărbați, de 48 și respectiv 40 de ani, din Bumbești Jiu, în timp ce încercau să sustragă bunuri dintr-o locuință de pe raza municipiului Târgu Jiu. Din primele cercetări a reieșit faptul că, în perioada aprilie-iunie 2018, aceștia ar fi sustras bunuri din mai multe locuințe de pe raza municipiului. Polițiștii au recuperat bunuri și bani în valoare de peste 100.000 lei, din care 15.000 lei și 100 lire. Activitățile continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale faţă de cei în cauză”, au informat reprezentanţii IPJ Gorj.
Arestaţi preventiv
Sâmbătă, cei doi gorjeni au ajuns în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au admis cerearea procurorilor, bărbaţii urmând să îşi petreacă cel puţin 30 de zile în spatele gratiilor.