Suporterii craioveni au reușit două momente spectaculoase, în memoria fostului internațional Ilie Balaci, decedat duminică dimineață.

Înainte de începutul partidei cu FCSB, tot stadionul a intonat la unison melodia „Muică, noi suntem un neam de piatră” a lui Tudor Gheorghe. Ulterior, când cele două echipe au ținut un moment de reculegere, toti spectatorii au aplaudat, ulterior scandând numele lui Ilie Balaci.

Un alt moment emoționant a fost în minutul ‘8, numărul purtat de Bine, cand suporterii Craiovei au aruncat cu flori în teren. Tot atunci însă FCSB a trecut în avantaj printr-un autogol al lui Kelic.

Ilie Balaci,în vârstă de 62 de ani, legendarul jucătorul al Craiovei Maxima, a murit, duminică dimineață, din cauza unui stop cardio-respirator.

Potrivit unor surse, acesta a petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică într-un local din Craiova. Duminică dimineață i s-a făcut rău, dar medicii ajunși la locuința sa nu au mai putut face nimic pentru a-l salva, declarând decesul.

Articolul precedentCraiovenii au depus flori și au aprins lumânări pentru Ilie Balaci, la stadionul din Bănie – FOTO
Articolul următorTermo Craiova face probe la cald pentru furnizare agentului termic