Angajații Complexului Energetic Oltenia, structurile din județul Dolj, vor protesta, marți, în fața Prefecturii Județului Dolj. 

Prin astfel de acțiuni, salariații se alătură colegilor din Gorj, nemulțumiți fiind de faptul că legea privind pensionarea nu se aplică în totalitate.

La acțiunea de protest se estimează participarea unui număr de 200 de persoane. Acestea vor purta banderole, ca semn dinstinctiv.

„La orele 16-18 vă așteptăm în fața Prefecturii județului Dolj să le spunem factorilor de decizie ai acestei țări să oprească ABUZUL care-l fac ne aplicând în totalitate legea 197/2021!

Vă așteptăm în număr cât mai mare să le arătăm că printre salariații Complexului Energetic Oltenia, nu toți ochii sunt închiși și nu toate gurile tac, așa cum crede SISTEMUL politico- sindical care s-a creat în jurul acestui Complex”, a menționat Nicușor Văduva, organizator al acțiunii și angajat al Complexului.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET. Când vei simţi nevoia după Dumnezeu la fel de puternic precum cea pentru respirație, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu
Articolul următorBilanț coronavirus 12 iulie: 4.044 cazuri noi de persoane infectate cu COVID