Fundația World Vision România a oferit pachete cu alimente de bază, articole de igienă și rechizite unui număr de 320 de persoane din județul Dolj din comunitățile Predești, Cotofenii din Dos și Grecești, urmând ca distribuția de pachete să continue și săptămâna viitoare pentru un număr de 348 de familii vulnerabile din comunitățile Breasta, Seaca de Pădure, Carpen, Bucovăț, Rojiste.

Fiecare dintre aceste pachete conțin făină, mălai, paste și conserve de carne, cutii de sos de roșii, 6 sticle de ulei și 3 pungi de orez. De asemenea, beneficiarii vor primi articole de igienă: săpun lichid, clor, săpun solid, detergent de rufe, șervețele umede, șampon, pastă de dinți, alcool medicinal și soluție dezinfectantă. În plus, copiii nevoiaşi urmează să primească pachete de rechizite, constând fiecare în câte 3 blocuri de desen, 5 caiete dictando, 5 caiete de matematică și 5 caiete tip I si II, creioane colorate, carioci, câte 10 pixuri, acuarele și pensule.

“Ne-aţi readus speranţa că lucrurile o să fie mai bune. Suntem o familie cu 6 copii şi trăim din creşterea animalelor. Până la restricţii mergeam la piaţă în oraş unde vindeam brânză şi lapte. Acum am rămas fără niciun venit. Aveam mare nevoie de alimente pentru copii, dar şi de săpun şi detergent.  În satul nostru nu este magazin, suntem aprope singuri, au mai ramas doar câteva familii,  comuna este la 7 km, iar pentru a cumpăra câte ceva trebuie să mergem până acolo. Mulţumim pentru grijă şi sfaturile date copiilor” a spus Cristina, o mamă de 32 de ani din comuna Predeşti, judeţul Dolj.

World Vision România a desfășurat în ultimele săptămâni, în comunitățile în care activează organizația, şi o serie de acțiuni de informare cu privire la epidemia de COVID-19, riscurile infecției și măsurile necesare pentru a ne proteja.

“În familiile cu copii din mediul rural, riscul de sărăcie era de 42,5% în condițiile în care România nu se confrunta cu problema pandemiei. Această situație s-ar putea înrăutăți în lunile care urmează. Proiectele World Vision România le asigură cele necesare familiilor și copiilor ce trăiesc într-unele dintre cele mai sărace comune și sate, în aceste momente în care singura sursă de venit, pentru mulţi, sunt ajutoarele sociale. Acești oameni și copiii lor au și vor avea în continuare nevoie de tot ajutorul pe care îl putem da”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv al Fundaţiei World Vision România.

Încă de la începutul pandemiei de coronavirus, World Vision Românnia a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a interveni de urgenţă cu ajutorul necesar  pentru cei peste 14.000 de copiii şi 7.000 de familii care fac parte din programele sale. Este în continuare mare nevoie de donaţii pentru familiile de la sate, iar aici se poate dona:

https://worldvision.ro/implica-te/proiecte-fundraising/coronavirus/?utm_source=presa&utm_medium=comunicat&utm_campaign=covid.

Articolul precedentLegume, carne și făină, confiscate de polițiștii doljeni
Articolul următorDolj: Două noi cazuri de coronavirus au fost confirmate