Acces gratuit la muzeele din țară în Ziua Culturii Naționale, pe data de 15 ianuarie.
Ziua Culturii Naționale va fi celebrată prin concerte, spectacole și acces gratuit la muzee în întreaga țară.
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită și în instituțiile aflate în subordinea Ministerului Culturii, care vor organiza evenimente atât cu prezență fizică, cât și în format online.
„Avem o datorie sacră. Aceea de a ne onora personalitățile, operele de artă și patrimoniul național. Îi încurajez pe români, de la cei mai tineri până la cei mai vârstnici, să continue să își respecte istoria, identitatea națională și tradițiile, pentru că acestea reprezintă singura carte de vizită care nu își va pierde nicicând valoarea. La mulți ani!”, a transmis Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu
Ziua Culturii Naționale a fost stabilită prin Legea Nr. 238 din 7 decembrie 2010, în mod semnificativ la data de 15 ianuarie, ziua în carw s-a născut poetul Mihai Eminescu.