Absolvenții Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova se declară și ei nemulțumiți de faptul că examenul de rezidenţiat a fost amânat pentru 8 decembrie și, mai mult, ei se tem că nici această dată nu este una definitivă.

Despre această nemulțumire vorbesc toți absolvenții UMF Craiova. Au ajuns, spun ei, să nu mai știe ce decizii să ia din punct de vedere profesional. O parte dintre viitorii medici, pe care guvernanții îi vor în țară, așa cum o tot spun, au protestat, miercuri seară, în centrul Craiovei.

Fără acest examen, munca din timpul celor șase ani de studiu nu mai are nicio valoare, spune Ionuț Dragomir, absolvent al UMF Craiova.

„Sunt dezamăgit. Atât eu cât și colegii mei suntem dezamăgiți. Noi nu putem avea control asupra propriului destin. Facem tot ceea ce ține de noi, citim, învățăm, ne pregătim, dar incertitudinea în care ne aflăm ne taie din productivitate. Compendiul cuprinde mai multe specialități medicale și chirurgicale, cu date bibliografice din aproape tot ce înseamnă medicină. În funcție de nota de la examen, ne vom alege atunci, la repartiție, specialitatea”, spune Ionuț Dragomir.

Acesta vrea să devină medic ATI sau neonatolog. A terminat facultatea anul acesta și nu știe dacă va rămâne în țară sau va pleca peste hotare. Totul în funcție de ce se va stabili cu examenul de rezidențiat.

„În funcție de următoarea dată care va fi stabilită, eu am în calcul două posibilități. Dacă data de 8 decembrie rămâne stabilită sau dacă se va stabili o nouă amânare pentru începutul anului viitor, voi rămâne în țara. Dacă o nouă amânare va stabili o dată mai departe de februarie-martie 2020, atunci voi pleca”, a completat Ionuț Dragomir.

În situația lui Ionuț se găsesc alți aproximativ 300 de absolvenți ai Facultății de Medicină și Farmacie din Craiova. Mesajul lor către factorii decizionali este că au nevoie de stabilitate și de o dată certă a susținerii acestui examen.

Examenul de rezidențiat ar fi trebuit să aibă loc pe data de 17 noiembrie, a fost amânat pentru 8 decembrie, iar acum nici această dată nu este una certă, potrivit ministrului Sorina Pintea, motivul invocat fiind acela că nu există un ministru al Educației care să semneze ordinele necesare pentru organizare.

Articolul precedentAVARIE la conducta Izvarna-Craiova. Se oprește apa în șapte localități din Dolj
Articolul următorPistol și mai multe cartușe ridicate din locuința unui tânăr din Dolj