Programele de sprijin destinate legumicultorilor au fost simplificate, iar termenul de depunere a cererilor de înscriere în Programul „Tomata” a fost prelungit, anunţă ministrul Adrian Chesnoiu.
În Ședința Guvernului din 23 februarie 2022, a fost aprobată Hotărârea prin care au fost aduse simplificări programelor de sprijin în sectorul vegetal.
Astfel, potrivit noilor reglementări:
Se prelungește cu o lună termenul de depunere a cererilor pentru obținerea ajutorului de minimis pentru legumele în spații protejate (programul Tomata și alte legume în spații protejate) până la data de 1 aprilie 2022, inclusiv (termenul inițial era 1 martie 2022);
Se elimină certificatul de atestare fiscală și a cazierului fiscal din cadrul documentației atașate cererii pentru înscrierea în ambele scheme de ajutor de minimis.
„În urma dialogului cu fermierii interesați de accesarea programului Tomata, am luat decizia de a prelungi termenul de depunere a cererilor, pentru a facilita accesul la sprijin pentru cât mai mulți legumicultori. Totodată, eliminăm partea birocratică a depunerii certificatului de atestare fiscală și a cazierului fiscal din sarcina fermierului, pentru că, așa cum am mai spus, rolul acestuia este să stea în câmp și să producă, iar rolul funcționarilor din structurile ministerului este de a-l sprijini în procesul de implementare al accesării programelor.” a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.