Probele scrise ale examenului de Bacalaureat vor începe luni, cu Limba şi literatura română, pentru această sesiune, înscriindu-se să participe la această probă 3.968 candidați doljeni.
Conform calendarului Ministerului Educației, marţi se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă – E)b) – maghiară, germană, sârbă, croată, slovacă, turcă, ucraineană şi italiană, iar miercuri, 3 iulie, va avea loc proba obligatorie a profilului: matematică sau istorie – E)c), la care sunt așteptați 4.146 de candidați.
Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării – E)d), este programată joi, urmând ca la această probă să participe 4.119 candidați.
Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 8 iulie (ora 12.00). Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00-16.00, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Dolj.
Rezultatele finale vor fi afișate în data de 13 iulie.