Peste 260 de elevi din judeţul Dolj care provin din familii cu venituri mici îşi vor putea cumpara calculatoare în acest an prin Programul „Euro 200”. Distribuirea bonurilor valorice a avut loc în luna septembrie, iar achiziționarea computerelor va trebui făcută până pe 12 octombrie.
Purtătorul de cuvânt al ISJ Dolj, Nicoleta Lițoiu, a precizat faptul că elevii beneficiari trebui să provină din familii cu un venit de 250 de lei/membru de familie. Cele mai multe cereri sunt de la Cerăt, Mârșani, Carpen și Vârtop.
„La nivelul județului Dolj avem 266 de elevi care vor beneficia de acest ajutor financiar. Aceștia îndeplinesc condițiile impuse, respectiv provin din familii cu un venit brut lunar de 250 de lei/membru de familie. Acest ajutor se acordă o singură dată în cadrul unei familii. Până pe data de 24 septembrie a avut loc distribuirea bonurilor valorice către beneficiari urmând ca până pe 12 octombrie să fie achiziționate calculatoarele”, a explicat Lițoiu.
Programul „Euro 200” se derulează din 2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT.