Descoperire șocantă în magazia unei școli din județul Dolj. Un bărbat de 60 de ani, administrator al unei unități de învățământ, a fost găsit spânzurat. Poliția a început o anchetă în acest caz.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, poliţiştii Secţiei 13 Poliţie Rurală Segarcea au fost sesizaţi de un bărbat din comuna Bârca despre faptul că o persoană s-a spânzurat.
Poliţiştii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 60 de ani, din comuna Bârca.
”Din nefericire, acesta a fost găsit spânzurat de grinda de lemn aflată în magazia unei unităţi de învăţământ din comuna Bârca. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de ambulanţă care a constatat decesul. Trupul bărbatului a fost depus la morgă în vederea efectuării unei expertize medico-legale şi stabilirii cauzei decesului. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, urmând a fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă”, a transmis sursa citată.
Sursa: Realitatea de Dolj