Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu primește, lunar, mii de euro de la statul român. Fostul edil a câștigat procesul pentru pensia specială. Acesta a fugit în Grecia, după ce a fost condamnat la închisoare pentru fapte de corupție.
Deși n-a mai venit în România, după ce a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru fapte de corupție, Sorin Oprescu va beneficia din nou de o pensie mărită, de fost senator.
Decizia instanței vine după ce 95 de foști aleși au dat în judecată Senatul și Camera Deputaților, solicitând repunerea în plată prevăzută de alege, începând cu data de 1 iulie 2023.
Sorin Oprescu nu va fi extrădat în România și rămâne liber în Grecia
Înainte de decizia instanței, fostul edil avea o pensie de 3.000 de euro pe lună. Această sumă va crește cu cel puțin 500 de euro, după victoria în instanță.
În mai 2022, la data condamnării definitive, fostul edil nu a mai fost găsit la domiciliul său, dar a fost reținut câteva zile mai târziu, în Grecia.