Deputatul PSD Olt, Florin Barbu, preşedinte al Comisiei de Agricultură din Senat, spune că domeniul agricol ar putea primi bani din PNRR, o renegociere fiind în curs.
Parlamentarul oltean a declarat că PNRR a pornit cu stângul încă de la concepere.
„Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă are undeva la 30 de miliarde de euro, dar jumătate din aceşti bani sunt împrumut pe care statul român îi rambursează. În contextul actual cu războiul din Ucraina, se pot modifica anumite condiţii din PNRR, poate fi modificat chiar în totalitate. Cred că toate lucrurile au fost făcute cu rea credinţă şi împotriva românilor de către USR. Eu vă spun sincer. În România e foarte clar, avem de rambursat 15 miliarde. Atât timp cât eu ca stat mă împrumut şi vpi restitui aceşti bani, nici Uniunea Europeană nu putea să pună anumite condiţii”, a declarat Florin Barbu.
Preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor spune că aproximativ 1,2 miliarde de euro ar putea fi redirecţionaţi că agricultură.
„Agricultura a primit zero, fonduri. În momentul de faţă, se negociază modificarea şi alocarea de bani pentru agricultură din PNRR. Stadiul este foarte avansat. Se vorbeşte ca, într-o lună-două, să se aprobe 1,2 miliarde de euro, astfel încât Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare să poată reabilita opt amenajări de irigaţii, iar pe acele canale unde sunt amenajate staţiile de energie, să fie amplasate panouri fotovoltaice. Au ajuns la concluzia că este „verde” şi că poate face parte din PNRR. Totodată atât ANIF, cât şi fermierii vor avea independenţă energetică”, a conchis Barbu.