Trei persoane din județul Dolj, între care un medic, un ambulanțier și un intermediar, au fost reținute, luni, în urma unui flagrant organizat de către polițiștii anticorupție. Aceștia primiseră bani pentru ca medicul să elibereze un certificat de vaccinare anti-COVID, fără vaccinare efectivă.
Potrivit unui comunicat DGA, luni după-amiază au fost făcute șase percheziții domiciliare, dintre care patru la domiciliile unor persoane, iar două la cabinetul medicului de familie și o clinică medicală la care acesta lucra.
„La percheziții au fost identificate sume considerabile de bani în lei și valută, un număr important de bonuri valorice/tichete de masă în valoare de 100 lei pentru persoanele care s-au vaccinat cu schema completă, precum și adeverințe de vaccinare anti-Covid, precum și alte înscrisuri care interesează cauza”, informează DGA.
Sunt vizate aspecte de natură infracțională săvârșite de medicul de familie, ambulanțier și alte persoane intermediare, care racolau clienți dispuși să ofere între 100 și 250 euro pentru un certificat de vaccinare cu un vaccin în doză unică, fără vaccinare reală.
„Activitatea infracțională a fost documentată pentru perioada august 2021 – prezent, stabilindu-se că, în acest interval de timp, numeroase persoane au beneficiat de certificate de vaccinare fictivă. În fapt, doritorii erau racolați de intermediari, care le preluau documentele de identitate și le trimiteau către ambulanțier. Acesta le direcționa către medicul de familie care efectua implementarea în baza de date și elibera adeverința de vaccinare. Din suma de bani oferită cu titlu de mită în schimbul acestui serviciu, primul intermediar își oprea o mică parte, iar restul era împărțit de către ambulanțier și medic. De altfel, în cursul zilei de ieri, înainte de activitatea de flagrant, în numai o oră, medicul a implementat în baza de date un număr mare de persoane beneficiare care nu efectuaseră în mod efectiv niciun vaccin anti-Covid”, se mai arată în comunicat.
După audieri, medicul de familie, ambulanțierul și unul dintre intermediari au fost reținuți.
Marți, aceștia vor fi prezentați Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate sub aspectulsăvârșirii unor infracțiuni de fals și corupție în legătură cu obținerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID-19, în vederea identificării tuturor persoanelor care și-au obținut ilegal certificatul de vaccinare, pentru tragerea acestora la răspundere penală.
Sursa: Realitatea de Dolj