Un dosar penal a fost deschis de poliţiştii din Dolj după ce, în urma unui scandal într-un bar din comuna Sadova, doi tineri ar fi fost înjunghiaţi cu un briceag.
Potrivit poliţiştilor, scandalul a izbucnit între trei bărbați din Sadova și alți trei bărbați, în timpul căruia doi din cei trei bărbați din Sadova, de 25 și 30 de ani, ar fi fost înțepați cu un obiect tăietor-înțepător.
Cei doi bărbați au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Totodată, la fața locului s-au deplasat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale Dolj, care efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt, urmând a fi luate măsurile legale care se impun. În cauză, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bechet au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violente, tulburarea ordinii și liniștii publice și folosirea fără drept de obiecte periculoase, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.
Sursa: Realitatea de Dolj